RSS

Fa-ti casa „la rosu“ cu 10.000 de euro


Cu o investiţie cuprinsă între 7.500 şi 10.000 de euro se poate construi o casă. Pentru a construi o casă cu buget redus va trebui să te orientezi către materiale ieftine, precum BCA sau sisteme şi tehnologii mai noi.

Dacă ai un teren de cel puţin 300 de metri pătraţi şi timp liber suficient pentru a putea superviza lucrările, îţi poţi construi o casă cu suprafaţa cuprinsă între 55 şi 70 de metri pătraţi cu o investiţie de maximum 10.000 de euro.

O fundaţie pe un teren cu fundare normală, în cazul unei case cu suprafaţa de 55-70 de metri pătraţi, costă aproximativ 2.000 de euro, preţul variind în funcţie de adâncimea sa, potrivit lui Ginu Ene, manager al firmei de construcţii AGI Total Construct din Bucureşti. Durata de execuţie a acestei etape este cuprinsă între câteva zile şi două săptămâni.

În ceea ce priveşte costurile de execuţie şi ale materialelor pentru pereţi, acestea pornesc de la aproximativ 140 de euro pe metru pătrat, ne-a spus Alexandru Radu, manager al Alma Construct, iar durata execuţiei, în această etapă, este cuprinsă între două şi trei săptămâni, în funcţie de numărul membrilor echipei de muncitori.

În linii mari, cheltuiala totală cu fundaţia şi pereţii s-ar situa la suma de aproximativ 8.500 de euro, în timp ce încă aproximativ 1.200-1.500 de euro ar urma să fie alocaţi montării acoperişului şi achiziţionării materialelor necesare acestuia.

Comparativ, costurile în cazul pereţilor din cărămidă pornesc de la 210-230 de euro pe metru pătrat, a adăugat specialistul, iar bugetul alocat, dacă se alege această alternativă, ar creşte cu circa 30%.

O altă variantă de construire ar putea fi cea realizată din sisteme combinate, în genul cofrajelor din polistiren sau cum este sistemul Concrewall. „Sistemele mai noi sunt destul de eficiente, iar în multe ţări se folosesc cu succes de foarte mulţi ani.

Avantajul principal este dat de gradul mare de durabilitate a acestora, dar şi de costurile scăzute ale manoperei”, precizează Adrian Simion, manager al companiei NS Project Invest din Cluj-Napoca. Astfel, putem realiza o economie de până la 40% construind cu materiale şi tehnologii noi, în loc să folosim sistemele clasice, bazate pe cărămidă şi beton, care presupun angajarea de oameni specializaţi, cum ar fi fierar-betoniştii sau zidarii.

Alternativa noilor tehnologii

Să luăm, spre exemplu, cazul cofrajelor din polistiren. Acestea arată exact ca şi cofrajele din lemn şi se umplu cu materiale clasice (ciment). Preţul cofrajelor din polistiren, în funcţie de grosime, este cuprins între 21de euro per bucată (formă dreaptă) şi 23 de euro per bucată (colţ).

Avantajul acestui sistem, pe lângă preţul de achiziţie, este reprezentat de faptul că poate fi montat într-un timp scurt şi cu excluderea diverselor etape ale lucrării clasice: zidit, tencuit sau izolat. De asemenea, constructorul va face economie şi prin faptul că nu vor mai fi necesare achiziţia şi utilizarea unor materiale precum mortarul şi adezivul.

Cât priveşte preţul, dacă vorbim de o execuţie „la roşu”, în cazul unei case cu caracteristicile prezentate mai sus, acesta se va situa la aproximativ 130 de euro pe metru pătrat suprafaţă utilă, adică va rezulta un preţ de aproximativ 7.000 de euro. La acesta se va adăuga costul acoperişului şi al fundaţiei, iar investiţia finală s-ar situa undeva la aproximativ 10.000 de euro.

Dacă vorbim de astfel de sisteme de construcţie, timpul de execuţie este unul relativ scurt comparativ cu proiectele clasice, din cărămidă şi beton, respectiv de aproximativ două săptămâni pentru stadiul „la roşu”, adică fundaţie, pereţi şi acoperiş, şi aproximativ două luni pentru stadiul „la cheie”, care include şi finisajele.

Cât plătim pentru manoperă

Pentru executarea fundaţiei se vor plăti muncitorilor aproximativ 50-60 de lei pe metru cub de lucrare, 30-35 de lei pe metru pătrat pentru compartimentările interioare din plăci de rigips, între 27 şi 40 de lei pe metru pătrat pentru montajul tavanului şi aproximativ 90 de lei pe metru cub pentru zidăria din BCA.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: